caut, caut şi tot caut,
Uneori fără de teamă,
alteori sfios, precaut,
Adevărul unor fapte,
sensul simplului cuvânt,
Taine întru forma vieţii
din Ceruri, de pe Pământ...
Despre îngeri... ştiu, se spune,
ei iubesc... şi doar atât,
Nu fac ei lege iubirii,
cine merită şi cât...
Merg mereu până la capăt,
pentru oameni chiar decad,
Ei îi vor pe om în Ceruri
chiar dacă merg ei în Iad.
Oamenii, pierduţi în patimi,
o trăiesc în mod bizar,
Pun mereu un mare "dacă"
pe-al motivului cântar,
Minţii-i dau puteri divine
şi-i dau dreptul la simţiri
Hotărând, prin avantaje,
felul marilor iubiri.
Mă întreb, trăind tăcerea,
dacă pot gândi altfel?
Dacă, acceptând tiparul,
aş putea simţi la fel?
Dacă viaţa e un calcul
matematic, absolut?
Dacă toate sunt fidele
unui cunoscut trecut?
Eu, privesc spre omul simplu,
care stă în îngenuncheat,
Nu doar când, prin neputinţe,
simte că s-a tulburat,
Cel ce fluturi ţine-n palmă
şi-i lasă liberi, în zbor,
Nevoind a-şi lua păcatul
unui tainic, mic, omor.
Nu fac judecăţi de formă,
nici de sens şi nici de rost,
Chiar de văd că toate-s altfel,
doar puţine-s cum au fost,
Doar mai vreau să am dorinţa
de-a uita să fiu bizar,
De-a nu tot privi pământul
şi-al avea ca avatar.
În tăcerea mea prea multă
multe, ştiu, nu ţi-am mai spus,
Tu însă mă vezi, iubito,
că-mi ridic privirea-n sus...
Din întreaga-mi căutare
cam atât e ce-am găsit...
Multe-mi sunt necunoscute...
dar sunt mult prea obosit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu