miercuri, 31 august 2016

Povestire prin gând

E toamnă iar, la fel ca altădată,
Plouă mărunt şi chiar şi ceru-i ud,
Dunărea curge, curge-nvolburată
Dându-mi răgazul gându-mi s-aud.

Şi îmi aud povestea care-n minte
Păstrază prima şoaptă, când mi-ai zis,
Să fie şi în fapte, ca-n cuvinte,
Aşa cum, singuri, vieţii ne-am promis.

Te-aveam în fața mea, nerăbdătoare,
Simţindu-mă de tine doritor,
Şi-mi era clar că aşteptarea-ţi doare,
Şi-ţi era clar că, de-a trăi, mi-e dor.

Tăcerea-ţi de-nceput încă îmi spune
Cât de real a fost întâiul pas
Lăsându-mă să simt că-mi eşti minune
Şi-n tine să mă ştiu, pe veci, rămas.

Prin amănunte noaptea mi-e întreagă,
Cu toate câte-au fost de repetat
Ca dat motiv trăirii să-nţeleagă
De ce aşa, şi-atunci, s-a întâmplat.

Şi, întru totul, ziua următoare,
Cu tot firescul ei, limitativ,
Ţi-a fost, mi-a fost, prin faptă-nălţătoare
Spre mai departe, drept, şi sfânt, motiv.

Iar când va fi să fie, altă dată,
Un altă dată nicidecum prea rar,
Te voi privi, la fel, neîmbrăcată,
Şi ne vom fi acelaşi dar din dar.

marți, 23 august 2016

Măsura de teamă

Voi, cei de-acum, ce nu aveţi măsură,
Şi nu ne daţi răgaz să mai trăim,
Ne daţi modelul traiului în ură,
Dar vă doriţi mereu să vă iubim...

Tot ce-am avut ne-aţi luat, cu nepăsare,
Chiar şi de-al nopţii vis ne-aţi sărăcit,
Voindu-ne plecaţi în lumea mare
Pentru un trai mai bun şi mai cinstit.

Voi ne-aţi vândut şi glia şi credinţa,
Ca să uităm, de tot, ce neam am fost,
Minciuna şi hoţia vă e ştiinţa,
Prin care căutaţi s-aveți un rost.

Şi am plecat... Plecaţi fiind, ne doare
Că altul ni-i şi cerul şi pământul,
Plânsul şi râsul nu mai au culoare,
Stâlcite sunt, şi-aşa ni-i şi cuvântul.

Durerea a rămas să ne unească,
Trăind sortiţi de false declaraţii,
Ca alţii cu dispreţ să ne privească,
Vânduţi fiind pe multe generaţii.

Ne e durerea rană în conştiinţă,
Că prea ușor la lupta-am renunţat,
Că fraţii ne-am lăsat în umilinţă
Şi mult prea mult de viaţă am uitat.

Ne-am prins în jocul timpului din urmă
În care nu mai ştim ce căutăm,
Strângându-ne ca vitele-ntr-o turmă
Doar ca s-avem o pâine să mâncăm.

Ne dați speranţe, ne doriţi aproape,
Când norii par furtuni a prevesti,
Când valuri mari se poate să vă-ngroape,
Şi vă e teamă că puteţi pieri.

Acasă-n ţară gândul ne mai cheamă,
Sperând a ne întoarce într-o zi,
Sperând că vom trăi, fără de teamă
Ca să putem, în linişte, muri.

Dar orişicât, speranţa, ni-i de mare,
Temeri avem şi vom avea mereu,
Teamă ne e, că voi, la disperare,
O să ni-l vindeţi şi pe Dumnezeu...

duminică, 21 august 2016

Bocet pentru timpul vieții

Spun, de mult, că timpul vieţii moare,
Că doar lui şi-a mai rămas motiv
Şi trăieşte-n marea-nsingurare
Ce-l arată mai mereu pasiv.

Şi-a rămas în urmă, rătăceşte,
Căutând prin arşiţă, ori ploi,
Prea naiv, crezând că regăseşte,
Vadul revenirii printre noi.

Noi fugim, crezând că e mai bine,
Inventând măsuri peste măsuri,
Ca să ştim că totul ne-aparţine,
Prin esenţa marii anverguri.

Timpul vieţii moare şi, pe moarte,
E şi rostul nostru de-a trăi,
Că reperul lui spre mai departe
Nu-i legat de viaţa zi cu zi.

L-am lăsat ca pradă prea uşoară
Fricii de-a trăi ce ne e dat,
Tot voind, cumva, să nu ne doară,
Afundarea noastră în păcat.

Azi se-întâmplă multe, mult prea multe,
Când prea rar sau des şi mult prea des,
Hăituit de tragedii oculte,
Omul n-are cale de ales.

Dar, şi-așa îşi poate-avea dorinţa
De-a-nţelege totul pe deplin,
De a-şi regăsi în el credinţa
Şi a-şi merge drumul prin destin.

sâmbătă, 13 august 2016

Închipuiri parazitare

Viaţa de-acum devine parazită,
Cu mintea tot mai mult o-ntruchipăm,
De simţuri şi trăiri mereu uităm,
Pierzând-o între logic şi ispită.

Ne forfecăm principii şi devize,
Tot alergăm spre multul nicăieri
Şi ni-i cultura cumul de păreri
Zvonit instictuale analize.

Visăm iluzii inventând dileme,
Prinzându-ne în jocul lor banal
Care ni-l vrem a fi firesc, real,
Ca să uităm, datornici, de probleme.

Ne-nchipuim a fi, cu bune ştiinţe,
Mai mult decât suntem, cei mai corecţi,
Şi, pe de-asupra, excelenţi, perfecţi
Înnobilaţi de marile credinţe.

Căutători suntem şi vrem lumina
Ce prin dorinţe-o tot redefinim,
Ca să putem să învinovăţim
Pe cei nevinovaţi că poartă vina.

Găsim motive când n-avem motive
De-a ne mândri că suntem bravi eroi
Într-un prea cinic, fratricid, război,
Mimând un rol al grijii colective.

Parazităm... Nimic nu ne mai pasă,
Când noi nu suferim, totu-i firesc,
Încredinţaţi că tot ce e lumesc
Ne face viaţa bună şi frumoasă.

joi, 11 august 2016

Falsa caducitate

Puţină e lumina...
Şi plouă în neştire
Şi ploaia-i tot mai tristă
şi tristă-i viaţa noastră,
E cert că lumea-i altfel,
lipsită de iubire,
Nici Dunărea din cântec,
nu-i, cum s-a spus, albastră...

Tot mai săracă-i ţara
şi traiul tot mai greu
Şi chipul ei de-o vreme
în tot mai rău se schimbă,
Vândută-i şi-mpărţită,
mereu şi tot mereu,
Că mă şi mir că încă
vorbim aceeaşi limbă.

În satele câmpiei
nu prea mai sunt ţărani
Şi mulţi îşi vând pământul
striviţi de sărăcie
Prea prinşi de febra lumii,
ce-n goana după bani,
A cam uitat că munca
aduce bogăţie.

S-au pustiit cam toate,
şi toate s-au vândut,
Mormane de gunoaie
sunt marile uzine,
Speranţa de mai bine
e gândul absolut
Ce în trăirea vieţii
pe cei mai mulţi îi ţine.

Falsificând firescul,
normalu-i anormal
Cozi de topor bat toaca
ce cheamă la-nchinare,
Şi cei dintâi aleargă,
în mod paradoxal,
Bogaţii, cu dorinţa
renumelui mai mare.

Dezordinea e cruntă,
credinţa gând mărunt,
Cei tineri n-au repere
ci doar un gând de ducă,
Nici nu mai ştim strămoşii
ce-au fost, pe unde sunt,
Istoria-i uitată
şi, decretat, caducă.

luni, 8 august 2016

Idei fără temei

De-o vreme bună... azi îmi dau eu seama...
M-au copleşit prea multele idei...
Venind fără de veste au dat iama
Făcându-mă să cred că-şi au temei.

M-am prins în jocul lor uitând să-mi pese
Că viaţa mea mi-o las fără reper,
Sau că în jurul ei le las să ţese
Un orizont banal şi efemer.

Crezând în ele, am crezut că-i bine
Să pun orice altceva-n locul meu,
Şi că mai pot găsi, printre ruine,
Un vis ori gând, de-a pururi panaceu.

Mi-au dus şi gândul, nu mai ştiu pe unde,
Şi l-au lăsat pierdut de înţeles,
Dându-i motiv să-nveţe a-mi răspunde
Vădit absurd şi plin de interes.

Am şi uitat că, totuşi, timpul trece,
Iar drum nicicând nu-şi face şi-napoi,
Fără să aibă-n gând să şi disece
De ce decad dorinţele-n nevoi.

Mi-am luat model prea multa-ncurcătură
Al rostului ce abia era zvon
Ce nu-şi avea nici sens şi nici măsură
Dar se vroia speranţei etalon.

De-o vreme bună... mult prea multă vreme,
M-au compleşit, fără motiv idei,
Şi m-am trezit găsind mereu probleme,
Uitând să dau trăirilor temei...

joi, 4 august 2016

Vărsare de cer

De-o vreme-ncoace, cerul,
coboară pe pământ,
De-o vreme-ncoace,
norii, mereu aleargă-n vânt,
Şi curg, vărsând înaltul,
rupând orice zăgaz
De nu-i mai dă nici ierbii,
de înverzit, răgaz.

Dezlănţuite ape
se-adună de pe dealuri,
Săpând imense vaduri
cu mult prea joase maluri,
Şi-şi ies mereu din fire,
prea pline de noroi,
Făcându-ne să credem
în vremuri de apoi.

În urma lor rămâne
mai totul răvăşit,
Pământul, în băltire,
de toate sărăcit,
Ogoarele-şi pierd rodul,
şi rostul nu-şi găsesc,
Se crapă, arse-n soare,
sau se înţelenesc.

Chiar şi în miez de iarnă
se varsă ploi din cer,
Ducând înspre poveste
prea-mult temutul ger,
Şi-alunecă pământul
de ape-ngreunat,
Simţindu-se nesigur
şi dezrădăcinat.

Iar noi suntem ca frunza
ce-şi cere-al vieţii drept
Şi-încearcă prin furtună
să ţină, morţii, piept,
Privim înspre înalturi,
spre stele visători,
Sperând că nu mai plouă,
că norii-s trecători...