marți, 23 februarie 2016

Măsura ca timp

Timpul lumii noastre e măsura
Gândului cu rost făptuitor,
Modelat de noi şi-ncărcătura
A mai tot ce nu-i folositor.

I s-a dat un sens şi o menire
De a ţine vieţii socoteli,
Când, din mult prea multă amăgire,
Ea e doar un şir de îndoieli.

Şi s-a spus că timpul e o lege
Totodată şi judecător,
Care altă cale nu alege
Şi condamnă nepărtinitor...

Omul, mai mereu fără credinţă,
Cu destinul când nu s-a-mpăcat,
L-a găsit a fi cu rea-voinţă
Dar mereu pe el a pariat.

Pierderea, de-a luat-o cumva-n seamă,
A privit-o numărând pe ceas,
Ca să uite mult mai marea teamă
De-a se şti în urma lui rămas.

Din orgoliu mare, din mândrie,
Căutând absurdului motiv,
S-a trezit cuprins de isterie
Preferând consensul relativ.

Astfel omul spune că trăieşte
Ani ce sunt un atribut banal,
Hotărând că timpul defineşte
Viaţa, tuturor, în mod real.

Refuzând contrare argumente
Ce-i arată drumu-i prea greşit,
Pune-n loc iluzii pertinente,
Ca să-şi aibă moartea just sfârşit.

luni, 22 februarie 2016

Vindecare prin prețuri

Poveşti, poveşti, şi tot poveşti mereu...
Mulţi au soluții binefăcătoare...
Mulţi ştiu metode tămăduitoare...
Mulţi cred că sunt aleşi de Dumnezeu...

Trăim o vreme grea, înşelătoare,
O vreme-nvăluită în confuzii,
În care ni se vând mereu iluzii
La preţuri de import, usturătoare.

Aflăm de toate, ni se pun pe tavă,
Cu explicaţii, printre-nvăluriri,
Modelele divinelor iubiri,
Şi picături suave de otravă.

Mereu poveşti, şi tot mereu poveşti...
Şi tot mai mulţi învaţă să trateze...
Prin diplome vor mulţi să eclipseze...
Iar alţii sunt deja trimişi cereşti...

Dorinţa de-a-nţelege-i dispărută,
Exemplu e un tot definitoriu,
Excepţia e dusă în notoriu
Ca şi mândria-n formă absolută.

Cunoaşterea-i motiv de preț mai mare,
Învăluind destinul în mister,
Care, trecând de ţări, peste hotare,
Este normal ca fiind venit din cer.

Şi tot poveşti, mereu alte poveşti...
În alte vieţi, unii aveau blazoane...
Unii deja sunt feţe din icoane...
Prin însăşi ei, din ceruri ne-aduc veşti...

În teorii cu formă extensivă
Se nuanţează sensul divergenţei,
Ca limită concretă-a coerenţei
Aflată-n terapie intensivă.

Se vinde harul, chiar se pune-n carte,
Echivalat în grade şi în preţ,
Ce-i fără preţ decade în dispreţ,
Cu şanse mici de-a merge mai departe.

Poveşti, poveşti, şi tot poveşti mereu...
Nimeni nu pune degetul pe rană...
Bolnavă-i şi condiția umană,
Ca şi credinţa într-un Dumnezeu.

miercuri, 17 februarie 2016

Complicații denominate

Priveam la tine azi... N-aveam ce zice...
Vedeam ceva, departe,-n viitor,
Realităţi ce fi-vor să complice
Firescul unui drum împlinitor...

Tu crezi în viaţă, parte eşti din viaţă,
Şi nu-ţi ai gând de-a te împotrivi,
Că, în lumina copcilor de gheaţă,
Raze de soare cauţi a privi.

Dar nori-s peste tot, ca mărginire
Adăugând trăirii fals contur,
Denominând a tainei rostuire
Ca şi amprentă-a clarului obscur.

Chiar când vei face paşi spre înainte
Se vor ivi furtuni de peste tot
Învolburând cuvintele în minte,
Evolutive-n forme de complot.

Şi cerul, într-a umbrelor scânteie,
Devoalând puţin-firescul clar,
Va releva destinul de femeie
Redus mereu la simplul singular.

Ceea ce-i scris, e scris şi nu se schimbă,
Că adevărul nu e schimbător,
Şi înţelesul lui, în orice limbă,
E rupt de conjunctură şi decor.

Priveam la tine azi... N-aveam cuvinte,
Din viitor priveam prin amintiri,
Ştiam că ai o viaţă înainte
Dar prea puţin bogată în trăiri...

marți, 16 februarie 2016

Remodelarea prin efect

Tăceri prea multe ştiu c-am adunat,
Luptând cu mine şi cu viața mea,
M-am tot lovit de-"a vrea" şi "a putea",
Şi de trăiri, cumva, am cam uitat.

Am dat cu zarul... n-am voit un număr,
Ci doar să văd de ştie ce-mi arată,
De-ncepe-a povesti... "a fost odată",
Sau, în dispreţ, priveşte peste umăr...

De multe ori am căutat un drum,
Bătătorind cărări întortocheate
Şi-n deznădejde mi-am făcut păcate
De care mi-amintesc de-abia acum.

Nu am uitat că datu-mi să vorbesc
E parte din întregul ce mi-i firea,
Dar nici că-mi sunt dator cu amintirea
Tristeţilor ce nu mă ocolesc.

Şi astfel, negăsindu-mi clar motiv,
De-a obosi cuvintele degeaba,
Am învăţat să ştiu cum stau cu treaba,
Pledând pentru consensul sugestiv.

Multe cuvinte prea puţine spun,
Dacă în suflet nu-i decât durere...
Vorba reduce simţul la tăcere,
Şi-apoi letargic, trece în imun.

Tocmai de-aceea, fiindu-mi eu subiect,
Şi neavând îndemn spre măsluire,
Mă las a fi ştiut ca amintire,
Remodelat de-al timpului efect.

luni, 15 februarie 2016

Vestire și prevestire

Iubindu-te, ţi-am spus, de multă vreme,
Ce drum se vede, clar, în viaţa ta,
Ce mari ispite nu vor pregeta
Spre pierderi de-nţelesuri să te cheme.

Dorindu-te pe drum de împlinire,
Firesc, ţi-ai spus că nu va fi aşa,
Că vei putea-n destin ceva schimba,
Prin stăruinţă spre desăvârşire.

Prin fapte mici şi întâmplări concrete
Abstractul în esenţe se-ascundea,
Şi-n taină ocolişuri căuta
Finalitatea fără de regrete.

Şi, cum ţi-am spus, simţind a vieţii carte,
Căzând, din deznădejde vei urca,
Dacă vei vrea a nu te înşela,
Spre lumea-n care viaţa-i fără moarte.

Dar încă ai de praguri a mai trece,
De-a nu privi în urmă a-nvăţa,
De-a nu greşi voind a răzbuna
Pe cei ce fac beţii cu apă rece.

Mai ierţi o dată, doar încă o dată,
Crezând că vremuri se vor schimba,
Dar întâmplarea tot va aşeza
Drumul pe calea lui, necenzurată.

În mod firesc, ca-n vorba ce-a fost zisă,
De care n-ai prea vrut a asculta,
Când toate-acestea se vor întâmpla,
Lăsa-vei poarta vieţii larg deschisă.

Iubindu-te, mai multe îţi voi spune,
Când nopţile prin fapte vom scurta...
Şi pierderea de timp ţi-o vei ierta,
Mergându-ţi drumul cu înţelepciune!

duminică, 14 februarie 2016

Ploia, simplul motiv

A mai trecut o zi... Se lasă seara,
Până şi stâlpul porţii-i supărat,
Stând toată ziua-n ploaie, nemişcat,
Nimic nu vrea... Vrea doar să vină vara...

Nici el, nici noaptea nu se prea împacă,
Să vadă că, de-o vreme, nu mai eşti,
Nici doar s-aștepte de la alţii veşti,
Uzând mereu de "poate" şi de "dacă".

Pe dealuri iarba nouă tot ezită
Să se aştearnă drumului covor,
De paşii tăi şi ei îi este dor,
Riscând să se usuce ne-nverzită.

Şi apa stă, şi seacă în izvoare,
Sau caută un drum pe sub pământ,
Dându-mi speranţa unui simţământ
Înnobilat de-o lacrimă de soare.

Gându-mi aleargă peste munţi şi ape,
N-am cum, prin vrere, pasul să-i opresc,
Văd stelele lumina că-şi grăbesc,
Şi-ți cer şi eu venirea-ţi mai aproape.

Şi-ţi spun că-i vremea să te-ntorci acasă,
Că-n lipsa ta aproape toate mor,
Uitând, în timp, care e rostul lor,
De-atâta aşteptare ce le-apasă.

A mai trecut o zi... Şi încă plouă,
Şi noaptea cade... Cerul nopţii-i trist,
Doar timpul se păstrează optimist
Văzând în ploi a dimineţii rouă...