Spun unii că ştiu multe... N-am curaj
Acestor spuse să le dau crezare,
Că ochii-mi fug spre marea depărtare
Atraşi de-al neştiutului miraj.
Pe-al vieţii drum am mers... şi-am învăţat,
Privind la cele ce-s de om făcute,
Dar şi la mult mai mult cele nevrute
Ce multe căi de pierdere i-au dat.
M-am îngropat în îndoieli... N-am vrut
Să stau în pragul uşilor deschise...
Lăsându-mi întrebările permise,
Să vreau mai mult nicicând nu m-am temut.
Prin umbre n-am stat mult... Părea absurd
Să nu privesc spre soare ori spre stele,
Şi nevăzut să fiu şi eu de ele,
Să mă prefac a fi ori orb, ori surd.
Principii am negat... Mi-am demonstrat
Că falsul printr-un fals se înmulţeşte
Şi în final pe el se nimiceşte,
Nemaiştiind de unde a plecat.
Dovezi nu prea aveam... Însă credeam
Că nu-i nimic lăsat la întâmplare,
Şi zi de zi văzut e-acelaşi soare
Ce nicidecum nu e cu Luna neam.
Spun unii că ştiu multe... Nu-i aşa...
Cu mult mai multe nu îmi sunt ştiute,
Şi tot atâtea-mi sunt necunoscute,
Şi nu prea mai am timp de-a învaţa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu